Compromisul

Ora 20:00, anul II la drept își termină ziua academică. Decembrie, prima zăpadă avea deja câteva zile, trecuse suficient timp încât să te convingă să pășești cu grijă pe trotuare.
Ieșeam pe poarta îngustă care normal ar da în Bulevardul Kogălniceanu, dacă în deschizătura ei îngustă n-ar fi fost parcată o mașină. Acord prioritate de dreapta unei femei în vârstă, denumită în continuare babă, din rațiuni de comoditate.
Baba, indignată, uitându-se spre mine: Incredibil, domnule, accentuând cu emoție vocalele, ce nesimțiți sînt ăștia! Ie ceva…vai de țara asta, că s-a dus totul de rîpă.

I-am dat cumva de înțeles că sunt în asentimentul ei, nu-mi aduc aminte cum,  cu o înclinare din cap, probabil, cu un da zis pe o voce care ar fi cerut să-mi fi dres glasul înainte, gândindu-mă că se va fi oprit atunci contactul dintre noi.

Dar nu.  Discuția continuă în șoaptă:

Să pleci, din țara asta, auzi, să te duci…să nu mai rămîi!

[simțind că dacă nu zic nimic, se va lăsa una din tăcerile alea jenante:]…da, păi mă gândesc la as…

Bine faci, bine faci! Fii-mea e violonistă, dar nu numai atît, e și pianistă și acum mai face și conservatorul la canto, zici că nu se satură și nu vrea să plece, domnule, nu vrea și nu vrea. Măcar dacă n-ar fi avut ocazia, dar au chemat-o în orchestră în Germania, dar ea nu, că nu pleacă și a mai avut ea și alte oferte. Îți spun, e o proastă. E tîmpită. Ce  să mai, e dusă. Am dat-o de mică la profesori, cîntă dumnezeiește, îți spun, și cît m-am rugat de ea să plece, Ioana, pleacă mamă, nu mai sta, că nu e de tine aici.

Ah, dar …se descurcă, bănuiesc… [ începea să mă deranjeze mersul ei lent și legănat și trotuarul prea îngust pentru doi oameni cot la cot]

Se descurcă, se descurcă, nu ie asta problema…dar, vezi tu, a făcut…compromisul [a se citi COMPROMISUL, ca și cum mi-ar fi spus un secret]…adică cîntă și ea, a cîntat la nuntă la Chivu cu cîteva prietene. Dar ce, ea a făcut atîta școală pentru asta…M-am rugat zi de zi, am fost la mănăstiri, am pus rugăciuni da de i-o veni mintea la cap și o pleca…dar n-a funcționat nimic [aici abia dacă o mai auzeam dar apoi pe un ton mai vioi:]. Aaa..și  de unde vii?

Din Tîrgu Mureș. [aici inevitabila tăcere se lăsase…așa că mă simt nevoit să mai spun și eu ceva:] Eu aștept să termin și mi-ar plăcea să merg în Fra…

Foarte bine faci, mai am o fiică, are 30 de ani, e șefă la o bancă, are bani,  dar e necăsătorită și s-a făcut cît o balenă…nu merge la biserică…și tu ești la stat, nu? Mai am un nepot, student și el așa ca tine, la drept, dar la privat…că deh… Îți spun, așa e toată familia mea, neam de tocilari, de oameni care nu știu să se descurce, să caute… rămîne biserica, atîta a mai rămas în țara asta…

[Fără să mă gândesc prea mult, spun:] Eh, nici biseri…

Să nu zici asta, să nu zici asta! Ai grijă ce vorbești! Să mergi duminica la biserică și dacă poți să te duci la un schit de călugări este unul aici lîngă București, în [nume de localitate]. Au acolo călugări tineri, frumoși, cu plete, la 30 de ani care înțeleg altfel problemele tinerilor. Ia să încerci, să vezi. Bine, hai, eu acum iau autobuzul, tu mergi la metrou, nu? Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu un tînăr ca tine, să pleci, să nu mai rămîi! […] O seară bună și ție.

**the parade in Bucuresci, Bucuresci cât de drag îmi ești