img_0153-2

Cei care intrați pe aici probabil că mă și știți, pentru cei care nu mă știu totuși, sunt Ovidiu Sand și am domiciliul în Tîrgu-Mureș, iar reședința mea de lucru se află în București. Unii pot spune că mi-am trădat originile, dar nu-i așa.  

Printre activitățile mele zilnice se numără frecventarea selectivă a cursurilor Facultății de Drept din cadrul Univeristății din București și frecventarea constantă a cursurilor de la Collège Juridique Franco-Roumain d’Etudes Européennes, o ramură a Université Paris I  Panthéon-Sorbonne. (Cu francejii nu te joci dom’ne)

Pierdea timpului e aproape un hobby mai nou, un hobby, pentru care deși mă simt vinovat, l-aș ridica la rang de meserie dacă aș avea nomenclatorul profesiilor sub mână. 

Una din pasiunile mele supreme este muzica. Am o groază de artiști preferați și cu toate astea mă consider selectiv, întrucât versurile joacă un rol esențial în muzica pe care o ascult. Bob Dylan, Joan Baez , Yann Tiersen, Ada Milea,  Pasărea Colibri, The Doors, The Beatles, Pink Floyd, Noir Desir, Mickey 3D, Yves Jamait, La Rue Ketanou,  Simon & Garfunkel, Sigur Ros, John Lennon, Grateful Dead, Neil Young, Louise Attaque, Nick Drake și Jack Johnson sunt doar o parte din  muzica pe care o ascult, dar e o listă suficientă penutru a vă face o idee. În timpul liber încerc să mai zdrăngăn o chitară acustică Washburn și mai suflu la o muzicuță Hohner Special 20. Recent, datorită Institutului Francez din București am descoperit muzica clasică.

Dacă vă trece prin cap să mă întrebați de filme, aici m-ați prins. Raaar mă uit la filme și asta pentru că de fiecare dată când mă hotărăsc sa văd un film, îmi trec prin cap toate lucrurile pe care le-aș putea face în timpul ăla. De obicei mă duc și spăl vasele :) ) …da, trist.

OK..dar îmi place să citesc și îmi fac mereu promisiuni că o să citesc mai mult (clișeu, dar ce să-i faci). Între lucrările pe care le-am citit și mi-au plăcut foarte mult se numără: Castelul de Franz Kafka, Întoarcerea din rai de M. Eliade, Cu ușile închise și Zidul de  J.P Sartre, Schimbarea la față a României – E. Cioran, Anna Karenina de Tolstoi. 

Mai îmi plac  teatrul, arta, oamenii (unii chiar mă fascineaza), călătoriile, franceza, politica și societatea în ansamblul ei. 

Visul meu pe anul acesta este să merg la Paris și să hoinăresc de unul singur pe străzi.

Recent am ajuns la concluzia că ar trebui să trăiesc mai mult și să îmi fac mai puține probleme. Acum lucrez la asta :)