Aspecte procedurale

Încă una. O zi, o metamorfoză de la dimineața scurtă la amiaza insesizabilă ca apoi totul să devină încă o seară lungă. Iarna oricum nu are după-amieze.

Ora 9. Nu.

Ora 9.48. E un semn bun. Pe de-o parte nu a ajuns încă să mă trezească ceasul – moment de calm și de mândrie de sine, nu mi-au plăcut niciodată ceasurile și semafoarele. Mai ales semafoarele…forță coercitivă materializată într-un bec… – apoi am mai câștigat 10, ba chiar 12 minute.

Urmează procedura. Baie. Cu un tact doctoricesc, aplecat spre oglindă, îmi masez pielea de sub ochi. Cearcăne. De anul trecut de când mi-am remarcat cearcănele întâia oară în oglinda din tren, netrecându-mi până atunci prin gând cum că eu aș putea să am vreodată așa ceva – cearcăne aveau doar babele, m-am hotărât să mă verific periodic, așa, de siguranță. Cu ocazia asta constat că am mâinile reci. Nimic nou, așa că putem continua procedura.

Cameră. Laptop. S-au gândit bine când i-au pus butonul argintiu fix pe mijloc. Îl nimerești fără prea mult efort dimineața.  Țigară. Filtru + tutun + rulez + foiță + rulez + salivă + rulez  ca apoi rezultatul să treacă prin CTC. O voce de copil hiperkinetic în mintea mea: Uite ce frumoasă a ieșit, zici că e una din pachetele alea de se dau cu 10 lei la vecinu’ Vocea mea: Eh nu, uite, are o cută aici…dar bine, ai dreptate, e mai bună decât altele. Plămânii refuză să fie martori, în timp ce creierul grăbește procedura.

Bucătărie. Aici funcționez în fiecare dimineață ca un robot japonez cu un ceas elvețian în mecanism. Procedura decurge normal azi. Totul se sincronizează de la sine, iar în final, sunetul disperat al feliilor de pâine fripte anunță servirea micului dejun. Ceaiul. Schimbări de procedură. Azi folosesc un ibric mai mare. Celălalt zace în chiuvetă. În rest totul decurge normal. Coconul de metal plin cu frunze uscate spânzură de marginea cănii. Apa fierbe în următoarele 10-20 de secunde, o torn peste cocon și îmi imaginez cum frunzele se inundă violent cu apă fiartă. Hemoragia verde care iese din ele confirmă. Cu o plăcere sadică mă joc vreun minut cu oul argintiu, dar îl salvez de la înec, și apoi continui procedura.

Fotoliu. Analizăm execuția. Ziua de ieri a avut 70 de pagini. Slab. Vocea copilului hiperkinetic revine: Eh, e bine, oricum mai mult nu poți. Urmează previzionarea. Ziua de azi ar trebui să aibă…hmm…100 de pagini. O sută și gata. Vocea mea: Păi, se poate…da…clar..adică na…hai..că nu-i așa de mult…azi termini..mâine repeți…e ok…oricum evaluările astea au început să sune ca previziunile Guvernului despre creșterea economică din 2010.

Procedura se suspendă din lipsă de lumină. Cu ocazia asta îmi aduc aminte că am și ferestre, doar că degeaba. E înnorat așa că o să aprind lampa. Baie de lumină. Adică…e ca și cum cineva ți-ar lua capul și l-ar azvârli într-o găleată plină cu fotoni. Nu, nu cu apă, că e de lumină baia.

Procedura se reia. Trecem pe fond cu Franz Liszt în fundal. Faust. Mai încolo, Dante.