Am să încep seria de notițe cu Joan Baez, pe de-o parte pentru că mă simt vinovat că pe 9 ianuarie nu am fost în stare decât să dau un copy paste nesimțit de pe Rolling Stone magazine și apoi pentru că Joan Baez e responsabilă pentru schimbarea destul de radicală a gusturilor mele muzicale de acum vreo 2 ani și jumătate.
De Joan Baez am dat din întâmplare. Nu mi-a recomandat-o nimeni, nici măcar numele nu îmi era cunoscut. Eram curios să aflu mai multe despre hippies, Woodstock și am început să downloadez niște muzică de-atunci. Primele cântece pe care le-am auzit de la Joan Baez au fost Blessed Are și Diamonds and Rust.
Una din primele melodii de la Joan Baez care mi-au plăcut
Ce te impresionează cel mai mult atunci când asculți prima oară Baez e vocea puternică, bogată, apoi e vibratoul insistent și interpretarea intensă. Baez a fost mai mult o interpretă decât o cant-autoare. A avut niște încercări de a-și scrie cântecele, dar nu au fost niște realizări sclipitoare. Nici măcar Diamonds and Rust, melodia ei cea mai cunoscută scrisă de ea, nu e o realizare poetică, cred eu.
De multe ori am zis că Baez a avut exact ce i-a lipsit lui Bob Dylan: vocea. Câteodată mă gândesc ce bine e că Baez a înregistrat mai toate cântecele bune din prima parte a carierei lui Dylan! E ceva în vocea lui Joan Baez ce nu cred că pot să pătrund. E puternică, acută, penetrantă, prezentă, conștientă, vie. Cred că la Baez și cel mai optimist cântec e puțin tragic. E atât de bună când interpretează balade tragice, triste încât atunci când a încercat să cânte și altceva mi-a lăsat impresia de a nu fi credibilă.
Ascultând mai tot ce a înregistrat lady Baez am ajuns să mai constat că uneori tragismul combinat cu vocea foarte acută pot părea supărătoare sau artificiale, dar am simțit asta doar în câteva cazuri izolate și mai ales la începutul carierei când încerca probabil să își forțeze limitele și să-și găsească o manieră de interpretare proprie. Uneori am simțit că interpretarea ei e foarte matematică, tehnică, calculată cum ar fi notele vibrate și întrerupte brusc în Blessed are de mai sus. Baez a impresionat și prin tehnica sa de chitară chiar dacă mulți s-au descurcat să cânte folk fără să își înnoade degetele pe tastele chitarei.
Pentru că vorbeam de vocea ei, aș mai vrea să adaug un motiv pentru care îmi place în mod deosebit. Nu m-au impresionat niciodată recordurile de octave ael cântăreților. Consider că degeaba poți să cânți pe mai multe octave decât are pianul dacă vocea ta nu-i încântă pe cei ce te ascultă. În general problema pe care o au cântărețele astea de zeci de clape e că sunt prea dulci și pompoase. Sunt ca niște prăjituri grețoase. Aproape că ajungi să faci diabet dacă le asculți trilurile. Baez, în schimb, nu mi s-a părut niciodată siropoasă (cu cele 3 sau 4 octave și jumătate, depinde de sursă). Mi s-a părut, în ciuda trilurilor, fie tragică exprimând durere fie vie, prezentă, hotărâtă.
Anii 80 pentru ea au fost la fel de obscuri și de slabi ca producție muzicală ca pentru mai toți artiștii din generația ei. Cultura hippie murise sau se transformase în pretext de afaceri și comerț, iar lumea o lua spre o altă direcție. Și Baez ca mulți alții au încercat să se adapteze introducând instrumentație nouă, sound diferit, dar succesul, evident, nu a mai fost același. Spre deosebire de Dylan a cărui popularitate scăzuse serios în anii 80, Baez a reușit să păstreze un echilibru prin sinceritate, revenind în forță la începutul anilor ’90.
Astăzi, după 50 de ani e carieră, Baez e la fel de prezentă. Am constat că mulți tineri o admiră mai mult pentru muzica pe care o cântă din 90 încoace decât pentru cea din anii 60. Fidelă muzicii folk de-a lungul întregii sale cariere, azi, Joan înregistrează cântecele folk ale unor artiști tineri mai puțin cunoscuți. Vocea ei a rămas unică metamorfozându-se în timp. Doar sinceritatea din vocea ei mai amintește Joan cea de acum 50 de ani. La 68 de ani, vocea lui Joan Baez e mai tragică, mai vibrantă și mai pătrunzătoare ca niciodată chiar dacă și-a pierdut din notele acute și din intensitatea frapantă de altă dată.
Joan Baez este vocea în care am crezut, vocea care mi-a luat sufletul de mână și mi l-a dus departe. Prin ea mi-am dat seama ce înseamnă sinceritatea, simplitatea și crezul în muzică.
Joan Baez în 2009
**the parade on the banks of the Ohio
