Gluma de seară cu țiganul ardelean

Un fel de deadly combination. Am râs o seară întreaga. Râdeți și voi. O fi țiganu neștiutor de carte, dar e un mare ardelean: îi pica fisa greu de tot (și îl doare rău când îi pică) dar are și o răbdare de fier. Aveți și voi răbdare cu el.

La stânga mizerie, la dreapta mizerie

Ca tânăr student în drept și interesat de politică, atunci când sunt dispus să urmăresc ce se înâmplă, încerc de vreun an de zile să mă identific cu un partid și o orientare politică pe care să le susțin.

Adevărul e că stângii eram dispus să le dau o a doua șansă să mă convingă dintr-un motiv foarte subiectiv. Mai toți artiștii pe care îi ascult și la care țin au avut viziuni clare de stânga pe care și le-au exprimat direct în cântece și interviuri. Dar apoi mi-a venit în gând faptul că muzicii îi stă bine să fie de stânga. Cred că dacă ar exista o muzică asociată dreptei (nu extremei) ar fi periculoasă, superficială sau absurdă. Contraziceți-mă dacă greșesc.

Așadar stânga a cam pierdut șansa pe care voiam să i-o dau și chiar dacă țara merge așa cum merge, în ăștia 4 ani de opoziție PSD-ul tot nu m-a convins că ar merita ceva.

Acum că a început campania electorală am vrut să fiu mai atent ca niciodată la ce se întâmplă. Păcat că timpul nu îmi prea permite. Dar totuși mă mai plimb pe străzi și ce mi-a fost dat să văd zilele astea m-a șocat puțin.

Parcă sistemul ăsta uninominal a dus la slăbirea presiunilor, probabil pentru că implicarea partidului nu mai e aceeași din moment ce fiecare candidat își face propria campanie (mai mult sau mai puțin susținut).  Cu toate astea partidele continuă să-și facă publicitate prin bannere și afișe, iar nesimțirea atinge cote maxime.

Primele afișe apărute în București au fost cele ale PDL-ului cu sloganul Ei cu Ei, Noi cu Voi. Prima impresie a fost: ”da, e OK”. E mai bine decât să îmi zică chestii de genu: Noi aducem schimbarea, Cu noi spre mai bine, Un viitor sigur cu Partidul Nostru sau alte patetisme expirate.

Și acum ca să ajung la problemă: ieșeam ieri seară de la școală și ce mi-a fost dat să văd în Piața Operei: toate bannerele luminoase umplute cu materialele PSD-ului. Și nu orice fel de bannere și-a făcut PSD-ul, ci unele în care se compară cu PDL-ul folosindu-se de chiar sloganul partidului inamic (vezi fotografiile). Azi dimineață am luat camera să imortalizez bannerele. PSD-ul a dat dovadă nu doar de o gravă lipsă de inspirație ci și de un joc politic foarte murdar. Păcat că publicitatea negativă e și ea publicitate. Biroul Electoral Municipal a declarat acțiunea PSD-ului ca fiind ilegală și deci bannerele vor trebui să fie date jos. PDL-ul a speculat situația și peste noapte, s-au întâlnit la o bere la colț de stradă și au pus la cale tipărirea unor stickere imense cu un mesaj făcut pe budă (scuzați expresia): PSD:furăm tot. Până dimineața echipa de spiriduși ai partidului prezidențial au reușit să-și ia revanșa. Scor 1-1?

De-aici cică a plecat totul.

 

Și aici e tactica ”îndelung gândită și probabil bine platita” a PSD-ului inspirată de mișcările inamicului, plus riposta portocalie. E jenant. Asta e. Adică asta înțelege PSD-ul prin lupta cu armele inamicului.

Originalitatea PSD-ista la [cap] pătrat.

Tot din ciclul originalității electorale revenim la PDL cu cantindatul Che Guevara de la Dîmbovița pentru voi …și nașu’ mare-are-are…

Oricum, dacă te uiți pe afișe doar în fugă, fețele care apar pe ele te-ar putea trimite la concluzia că măcar jumătate sunt candidați ai Partidei Rromilor. Urma de rasism nu este răuvoitoare. 

Punct.

Am reînceput să scriu la cererea celor care mai îmi citesc blogul (puțini dar fideli). Voiam să las apele să se liniștească după mutarea mea la București, dar văzând că asta nu se întâmplă, am hotărât să mă reapuc de treaba. Enjoy the parade.

PS: imi cer scuze ca am început cu un subiect așa de anost în loc să vă dau spre ascultare o melodie, ceva… nu vă supărați pe mine.

 

**the parade