sau din ciclul: Locuința mea de vară/E la țară/Acolo era să mor

Trebuia să mă aștept ca odată și odată să vină momentul când balanța se echilibrează.

Au fost câțiva ani în care ultima vacanță era mereu ”cea mai faina” și ”cea mai tare” așa că what went up, anul ăsta it had to come all the way down…like that thing they call karma.

După ce facultatea mi-a răpit o bună parte din vacanță și din cheful pentru așa ceva, vara mea a culminat sau culminează, ca să păstrez cronologia, cu o excursie în reprize și în prelungire (ca la fotbal) la țarăă!

Pentru că se întâmplă ca dracul să se îndure și să nu fie negru de tot, excursia în natură n-a fost (chiar) rea. Am știut mereu că viața ar fi mai simplă, mai liniștită și că tempoul ei ar fi un andante continuu fără televizor, mobil și calculator (se poate citi ”internet”). Acum mi-am dat seama că totuși ar trebui cineva să mă reseteze să trăiesc fără toate ”avantajele” astea. Teancul de cărți ce așteptau să fie citite s-a bucurat când a văzut că încet, încet se micșorează (un blog despre teancul ăsta vine în curând). În plus, îmi cam pierise inspirația fotografică și așa că m-am urcat pe dealuri la pozat și o parte din rezultat îl vedeți mai jos. Tot acum am avut timp să meditez la ce se va întâmpla cu mine din octombrie încolo. Nu prea am ajuns eu la vreo concluzie. Poate doar că e cam aiurea să îmi fac prea multe griji pentru nimic.

Un experiment interesant a fost totul până la urmă. E important să îți dai seama cât de bine e sa (nu) ai tehnologie în jur. Există totuși ceva ce face din vacanța asta una ca toate celelalte: planurile pentru următoarea vacanță. Dacă acum doi ani plănuiam să merg cu rucsacul prin Europa și totul s-a încheiat printr-o glorioasă excursie organizată în Franța și un road-trip cu un camion până în Spania, anul ăsta mă gândesc ca la vară să mă duc să stau o săptămână în Paris. P.S: anul trecut n-am avut curaj să îmi fac planuri .. .vara asta se anunța de-atunci compromisă. E bine totuși să faci planuri. E un motiv să strângi bani și să visezi frumos noaptea.

 

 **the parade

Un răspuns sa “The grass is always greener in the countryside”

  1. Bla(g) spus

    definitely a good reason to dream at night :)

Lasă un Răspuns