Acolo sus, alo!

Nu mai am niciun dubiu că acolo sus cineva se joacă cu noi după bunul său plac. Și urât o face.

Azi îl joc pe cel indiferent, dezamăgit, resemnat, sătul de propriul entuziasm, gândit aiurea la planuri B și care face scenarii egoiste și malefice.

Voi azi ce sunteți?

 

**the parade

2 h

Mi-a luat două ore să montez un raft de 10 scânduri.

No worries Ovi, you’re future’s bright anyway :-S

**the parade

What was that e=mc^2 thing about?

N-am nicio legătură cu teoria relativității sau cu mai știu eu ce alte teorii, dar dacă totul e relativ (this sounds familiar), timpul cu siguranță e mai relativ decât orice… sau mă rog… nu știu ce legătură are asta cu ce voiam eu să zic, dar trebuia să emit o cugetare și o introducere

Când calculez distanțele între ani mereu le calculez raportate la anul 2000, că mi-e mai simplu (doar acum doi ani eram corigent la mate…psst, don’t tell anyone). Și acum îmi dau seama că de fapt calculele mele devin din ce în ce mai inexacte că doar din 2000 încoace imediat sunt 10 ani și că din anii `60 până acum nu mai sunt 40 de ani că-s imediat 50. Cum trece timpul, că parcă mai ieri era anul 2000 și așteptam sfârșitul lumii cu sarmalele pe masă când zâna Andreea Marin ciocnea la ora 12 cupa de șampanie la TVR1. Și nu așteptam doar noi sfârșitul lumii…cred că fiecare țară în funcție de fusul orar aștepta ca la ora 12 locală să erupă sincronizat vulcanii ca la comandă, să se ridice în marș tsunamiurile până la cer și să crească nivelul mării ca și când cineva ar fi aruncat cu găleata apă peste Pământ.

În fine, ca să nu mă depărtez prea tare de subiect, cred că ar fi o idee bună să încep să calculez totul de la 2010… asta îmi dă o autonomie de vreo 7 ani cel puțin.

**the parade

A thing of the past

Pe lângă faptul că muzica pe care o ascult are o medie de vârstă de vreo 30-40 de ani și că mulți din preferații mei sunt mai bătrâni decât bunica (dacă nu chiar morți), recent am descoperit că mă fascinează poveștile bătrânilor despre lumea de acum 50 – 60 de ani. Dacă ai răbdare să treci peste lucrurile neesențiale și peste eventualele exagerări, poveștile lor sunt fotografii de epocă. Și uite așa stând printre oameni din-ăștia ai căror ochi au văzut multe pe care noi n-o să le vedem niciodată, am aflat cum luau foc satele în război și ardeau bisericile, iar oamenii plecau azvârlindu-și bagajele prinse în pături deasupra autobuzelor și cum se asfalta Clujul cu cazanul de smoală tras de cai. Cum încă din anii ăia puteai să închiriezi biciclete ca să te plimbi prin oraș (deci nimic nu-i nou sub soare) și cum trebuia să negociezi cu birjarii să te ducă acasă. Apoi că soldații treceau ca idioții prin mijlocul grădinilor calcând totul în picioare și cum mergea lumea cu sacul de bani la târg să-și cumpere vacă, iar când s-au băgat prima oară troleibuzele copii alergau după ele și se prindeau de sforile din spate.

**the parade

The grass is always greener in the countryside

sau din ciclul: Locuința mea de vară/E la țară/Acolo era să mor

Trebuia să mă aștept ca odată și odată să vină momentul când balanța se echilibrează.

Au fost câțiva ani în care ultima vacanță era mereu ”cea mai faina” și ”cea mai tare” așa că what went up, anul ăsta it had to come all the way down…like that thing they call karma.

După ce facultatea mi-a răpit o bună parte din vacanță și din cheful pentru așa ceva, vara mea a culminat sau culminează, ca să păstrez cronologia, cu o excursie în reprize și în prelungire (ca la fotbal) la țarăă!

Pentru că se întâmplă ca dracul să se îndure și să nu fie negru de tot, excursia în natură n-a fost (chiar) rea. Am știut mereu că viața ar fi mai simplă, mai liniștită și că tempoul ei ar fi un andante continuu fără televizor, mobil și calculator (se poate citi ”internet”). Acum mi-am dat seama că totuși ar trebui cineva să mă reseteze să trăiesc fără toate ”avantajele” astea. Teancul de cărți ce așteptau să fie citite s-a bucurat când a văzut că încet, încet se micșorează (un blog despre teancul ăsta vine în curând). În plus, îmi cam pierise inspirația fotografică și așa că m-am urcat pe dealuri la pozat și o parte din rezultat îl vedeți mai jos. Tot acum am avut timp să meditez la ce se va întâmpla cu mine din octombrie încolo. Nu prea am ajuns eu la vreo concluzie. Poate doar că e cam aiurea să îmi fac prea multe griji pentru nimic.

Un experiment interesant a fost totul până la urmă. E important să îți dai seama cât de bine e sa (nu) ai tehnologie în jur. Există totuși ceva ce face din vacanța asta una ca toate celelalte: planurile pentru următoarea vacanță. Dacă acum doi ani plănuiam să merg cu rucsacul prin Europa și totul s-a încheiat printr-o glorioasă excursie organizată în Franța și un road-trip cu un camion până în Spania, anul ăsta mă gândesc ca la vară să mă duc să stau o săptămână în Paris. P.S: anul trecut n-am avut curaj să îmi fac planuri .. .vara asta se anunța de-atunci compromisă. E bine totuși să faci planuri. E un motiv să strângi bani și să visezi frumos noaptea.

 

 **the parade

Nu-i student oridunde, e la Bioterra. Kneel!

N-am avut niciodată pretenția că aș fi foarte inspirat mai ales când vine vorba de alesul numelor, dar tocmai am aflat că am colegi la o universitate care se numește Ecologică și că ar mai fi una în București care se numește BIOTERRA.

 Știați că la Universitatea Ecologică și Bioterra se poate studia dreptul? Juriștii și avocații ăștia trebuie să aibă o meserie foarte environmentally-friendly dacă până și de-acolo îți dau diplomă. Probabil că marii licențiați în drept care ies pe porțile Bioterrei vor scrie doar pe hârtie ecologică și vor merge cu bicicleta la birou de dimineață…cine știe, ar fi oricum un scop nobil al universității, de a cărui existență, însă, mă îndoiesc. Oricum, la teribilul apetit pentru bani al universităților de azi, nu m-aș mira să văd ieșind de la Bioterra și Ecologică ceva specialiști în petrochimie.

Main point, când se pot găsi atâtea nume de oameni luminați cărora nici măcar o stradă neasfaltată nu le poartă numele, cum să pui așa nume pe universități.

Adică – Unde ai intrat, mă?  – La Bioterra, frate!!! – Stai, mă, păi ăla nu era magazinu de ierbicide de pe colț?

 Mai șiți ceva nume interesante de universități?

**the parade

Enjoy the parade!

[Doar] din când în când, din cauze care îmi rămân necunoscute încă, simt nevoia de a începe un jurnal, un blog sau, de fapt, un spațiu în care să mă exprim, să observ, să notez ce-mi percep simțurile câteodată, să aberez pe temele mele preferate, să mă retrag, să mă laud și de cele mai multe ori cred că am nevoie de un spațiu sigur în care să pot pierde timpul atunci când am cel mai mult de lucru.

Date fiind antecedentele mele, adică vreo câteva jurnale pe hârtie eșuate după cel mult o lună și după un blog pe care l-am tot resuscitat până a murit de tot, blogul ăsta e o mare provocare, un angajament și o încercare de a-mi dovedi că sunt [totuși] în stare să scriu câte ceva măcar o dată la câteva zile și că enuziasmul meu e mai mult decât unul de moment

**the parade